Tribunalul București o condamnă pe Magdalena Șerban la închisoare pe viață

Magistrații Tribunalului București au condamnat-o, vineri, pe Magdalena Șerban, femeia acuzată că a ucis o tânără aruncând-o în fața metroului, la închisoare pe viață. Decizia nu este însă definitivă.

Tribunalul București a decis, vineri, condamnarea Magdalenei Șerban la închisoare pe viață și să mențină măsura arestului preventiv. Totodată, instanța o obligă pe femeia acuzată că a ucis o tânără aruncând-o în fața metroului la tratament medical până la însănătoșire sau până la ameliorarea stării de sănătate, precum și la plata a 30.000 euro daune morale și 1.200 lei daune materiale către Alexandra Costache, fata care a reușit să se salveze, dar și la plata a încă 30.000 euro daune morale către iubitul fetei ucise. Acesta a cerut daune morale în valoare de 100.000 de euro.

Decizia Tribunalului București poate fi atacată cu apel.

La ultimul termen de judecată, Magdalena Șerban a spus că regretă ce a făcut și că vrea factură dacă va plăti daune morale, ea fiind gestionar.„Regret faptele comise și luați în calcul boala de care sufăr. Am fost la ospiciu și în Spania. Aș vrea ca tot ce plătesc să fie cu factură (referitor la daune morale cerute, n.r.), pentru că eu sunt gestionară. Și acum sunt șocată de ce s-a întâmplat. Și sufăr foarte mult, și pentru mine este o traumă”, a spus Magdalena Șerban.

În apărarea sa, avocatul Magdalenei Șerban a precizat că, deși femeia „pare normală”, are nevoie de ajutor pentru că în momentele de delir, are „tendințe de ucidere”. „Inculpata a avut o poziție de regret și nu are antecedente penale. Luați în vedere ca raportul psihiatric spune că discernământul inculpatei era mult scăzut. De asemenea, are și tulburare delirantă. Aparent pare normală, însă în momentele de delir are tendințe de suicid sau de ucidere. Aceste persoane nu solicită ajutor, sunt aduse de familie. Mi-a spus că regretă foarte mult că nu lua tratament în perioada comiterii faptelor. Suntem de acord cu măsura obligării de tratament. În ceea ce privește partea civilă, este de acord să plătească daune materiale. Cu privire la daunele morale, vă rugăm să le respingeți”, a spus apărătorul Magdalenei Șerban.

Magdalena Șerban, femeia acuzată că a ucis o tânără aruncând-o în fața metroului la finalul lui 2017, a fost trimisă în judecată în urmă cu câteva luni, în stare de arest preventiv, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru infracțiunile de omor calificat și tentativă de omor. Ea a fost arestată preventiv la finele anului 2017, pentru că a împins două tinere în fața metroului, una dintre acestea decedând în urma impactului cu trenul, cealaltă reușind să se salveze la timp. Femeia a fost supusă unei expertize psihiatrice, care s-a încheiat în luna februarie 2018. Expertiza psihiatrică efectuată Magdalenei Șerban a dovedit că aceasta poate răspunde penal.

 

sursa: reporterntv.ro