Infotrafic 22.09.2015

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt semnalate autostrăzi sau drumuri naționale cu circulația oprită din cauza vreunui eveniment rutier, nici probleme majore privind fluența traficului pe arterele principale.

În judeţul Dolj, pe DN56(E79) Craiova – Calafat, la kilometrii 58+280 şi 76+970 de metri, pe două podeţe aflate în lucru se circulă alternativ, semaforizat.

În judeţul Galaţi, pe DN24D, în localitatea Bălăbăneşti, din cauza unei alunecări de teren care a afectat terasamentul, a fost impusă restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone şi tot în judeţul Galaţi, pe DN2B, pe podul situat la ieşirea din Şendreni către Brăila, se circulă pe o bandă, alternativ, semaforizat, din cauza unor lucrări.

În judeţul Buzău, pe DN10 Buzău-Braşov, în zona lacului Siriu, se menţin restricţiile pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone şi restricţia de viteză de 10 km/h, din cauza degradării unor grinzi ale viaductului Stânca Teherău. Rute ocolitoare pentru traficul greu:

DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele;

DN10, km 47+100, DJ 102B Cislău, Gura Bâscei – Vălenii de Munte, DN1A Vălenii de Munte – Cheia – Săcele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *