Charlie Chaplin, celebrat printr-un album de creații muzicale, la împlinirea a 130 de ani de la nașterea sa

Albumul prezintă creaţii muzicale ale lui Charlie Chaplin, în aranjament special pentru vioară şi pian, şi a fost lansat marţi, când s-au împlinit 130 de ani de la naşterea cineastului.

Pe parcursul a peste trei ani, Quint, care a colaborat la acest album cu aranjorii Charles Coleman şi Leon Gurvitch, a studiat arhiva de piese şi coloane sonore compuse de Chaplin pentru a selecta cele mai bune fragmente potrivite pentru vioară şi pian. Pe acest album apare pianista Marta Aznavoorian.

Mai puţină lume ştie că Chaplin, un celebru actor, a compus aproape toate cântecele de pe coloana sonoră a filmelor în care a jucat.

Printre compoziţiile care apar pe acest album se numără “Terry’s Theme” din “Limelight” (1952), “Smile” din “Modern Times” (1936) şi “Falling Star” din “The Great Dictator” (1940), compusă împreună cu Meredith Willson, care a mai creat “The Music Man”.

De asemenea, pe album se găseşte piesa “The Kid Fantasy” din “The Kid”, un film mut din 1921, scris, regizat şi produs de Chaplin, care a şi jucat în el rolul principal. În anul în care a fost lansat, a fost al doilea cel mai de succes film, din punct de vedere al încasărilor. A fost înclus în Arhiva Naţională de Filme a SUA în 2011.

UN ARTIST COMPLET, PRODUCĂTOR, REGIZOR, SCENARIST, MUZICIAN, ACTOR

Charles (Charlie) Spencer Chaplin s-a născut pe 16 aprilie 1889 la Londra. Este considerat a fi unul dintre cele mai mari staruri de cinema din secolul XX. Printre cele mai renumite filme ale sale se numără “City Lights/ Luminile oraşului”, “Modern Times/ Timpuri noi” şi “The Great Dictator/ Dictatorul”.

Părinţii lui Chaplin erau animatori – tatăl său era solist şi actor, iar mama lui era cântăreaţă şi actriţă. Aceştia au divorţat înainte ca Charles să împlinească trei ani. Recensământul din anul 1891 arată că mama sa, actriţa Hannah Hill, trăia cu Charles şi fratele său vitreg, Sydney, pe Barlow Street, Walworth, Marea Britanie. Bunica sa din partea mamei era pe jumătate ţigancă, lucru de care era extrem de mândră. Tatăl lui Chaplin, Charles Chaplin Sr., era alcoolic şi nu a prea avut contact cu fiul său. Tatăl său a murit din cauza dependenţei de alcool când Charlie avea 12 ani, în anul 1901. Conform recensământului din acel an, Charlie locuia împreună cu o organizaţie de artişti numită The Eight Lancashire Lads, condusă de John William Jackson, fiul unuia dintre fondatori. Mama lui Chaplin a murit în anul 1928, în Hollywood, la şapte ani după ce a fost adusă în America de copiii ei. Charlie şi Sydney nu ştiau pe atunci că au un frate vitreg din partea mamei lor. Fratele, Wheeler Dryden, a fost crescut separat de tatăl său, dar apoi s-a reunit cu restul familiei şi a lucrat pentru Chaplin la studioul său din Hollywood.

Filmul “Making a Living” (1914) a marcat debutul în cinematografie al lui Charlie Chaplin. Primele pelicule ale lui Chaplin au fost făcute pentru studiourile Keystone ale lui Mark Sennett, unde şi-a dezvoltat personajul Vagabondul şi a învăţat foarte repede arta de a face filme. Publicul l-a văzut pe Vagabond când Chaplin avea 24 de ani, în cel de-al doilea film al carierei sale, lansat pe data de 7 februarie 1914 – “Kiad Auto Races at Venice/ Puştiul face curse de maşini în Veneţia”.

Cu toate acestea, el a inventat costumul de vagabond pentru un film realizat cu câteva zile înainte, dar lansat mai târziu, pe data de 9 februarie 1914, “Mabel’s strange Predicament”. Principalul personaj al lui Chaplin a fost Vagabondul (cunoscut ca Charlot în Franţa şi ţările francofone, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, România şi Turcia, Carlitos în Brazilia şi Argentina şi Vagabond în Germania).

În anul 1915, Chaplin a semnat un contract mult mai favorabil cu studiourile Essanay, unde şi-a îmbunătăţit în continuare talentele artistice, adăugând noi niveluri şi adâncimi stilului Keystone. Majoritatea filmelor de la Essanay au fost mai ambiţioase, având o lungime dublă faţă de cele de la Keystone. Chaplin şi-a fondat propria companie, în care se regăseau Edna Purviance şi comicii Leo White şi Bud Jamison.

În anul 1919, Chaplin a fost cofondator al companiei de distribuţie United Artists, împreună cu Mary Pickford, Douglas Fairbanks şi D.W.Griffith, care voiau să scape de puterea în creştere a distribuitorilor din sistemul studiourilor din Hollywood. Această mişcare, împreună cu controlul total al producţiilor, datorată studioului său, au asigurat independenţa lui Chaplin ca producător de film. A făcut parte din United Artists până în anii 1950.

Toate filmele sale produse prin această companie începeau cu o dramă, în care Chaplin avea doar un rol superficial. Nişte exemple pot fi “A Woman of Paris” (1923), care a fost urmat de clasicele “Goana după aur/ The Gold Rush” (1925) şi “The Circus” (1928).

După ce au apărut filmele cu sunet, Chaplin a făcut filmul “City Lights” (1931), precum şi “Modern Times” (1936) înainte să treacă la sunet. Acestea era filme mute, la care a adăugat propria muzică şi efectele sonore. “City Lights” a fost filmul în care a combinat cel mai bine comedia cu sentimentalismul. Despre ultima secvenţă, criticul James Agee a scris în revista Life în anul 1949 că este “cel mai bine jucată scenă care a fost văzută într-un film”.

Filmele cu dialog ale lui Chaplin pe care le-a făcut la Hollywood sunt “The Great Dictator” (1940), “Monsieur Verdouse” (1947) şi “Limelight” (1952).

Un artist complet, producător, regizor, scenarist, muzician, actor, Charlie Chaplin, Cavaler al Imperiului Britanic din 1975, a fost votat într-un sondaj realizat în 1995 drept “cel mai mare actor din istoria filmului”. Oamenii din industrie spuneau despre el că este “doar cel mai mare artist care a trăit şi va trăi vreodată”. A primit trei premii ale Academiei de film americane, două onorifice, în 1929 şi 1972 (la ceremonie, artistul a primit cele mai lungi ovaţii din istoria Academiei, timp de cinci minute), şi unul pentru cea mai bună coloană sonoră, în 1973.

Sănătatea robustă a lui Chaplin a început încet să se deterioreze spre sfârşitul anilor ’60, după terminarea ultimului său film, “A Countess from Hong Kong”, şi mai rapid după ce a primit Oscar în anul 1972. În 1977 avea deja dificultăţi în comunicare şi se deplasa cu ajutorul unui scaun cu rotile. Chaplin a decedat în somn, în ziua de Crăciun în 1977.

Chaplin a fost înhumat în cimitirul Corsier-Sur-Vevey, Vaud, Elveţia. Pe data de 1 martie 1978, cadavrul său a fost furat de un grup mic de mecanici elveţieni, cu scopul de a cere o răscumpărare de la familia lui Chaplin. Planul lor a eşuat. Aceştia au fost prinşi , iar cadavrul a fost recuperat după 11 săptămâni, de lângă lacul Geneva. Corpul său a fost reînhumat la adâncimea de 1,8 metri sub un strat de beton, pentru a preveni alte incidente.

PERSECUTAREA LUI CHAPLIN ÎN SUA PENTRU PREFERINŢELE SEXUALE

Încă de la prima sa dragoste, Hetty Kelly, care avea 15 ani atunci când Chaplin avea 19, celebrul actor şi regizor nu a încetat să fie atras de adolescente, lucru care i-a cauzat o serie de probleme judiciare.

Cea mai celebră întâmplare legată de viaţa personală a lui Chaplin este divorţul acestuia de Lita Grey, pe care o lăsase însărcinată când aceasta abia împlinise 16 ani. La momentul respectiv, în 1927, întreaga avere şi toate bunurile regizorului au fost blocate, dezvăluirile privind sexualitatea sa “deviantă” multiplicându-se la tribunal. Presa de scandal din SUA l-a asaltat şi autorităţile încercau să îi facă probleme din considerente fiscale.

În cele din urmă, Charlie Chaplin i-a oferit Litei Grey aproape un milion de dolari, plătind aceeaşi sumă şi pentru cheltuielile de judecată.

Sătul de atitudinea americană, omul de cinema a plecat din Statele Unite în 1952 şi s-a refugiat în Elveţia. El nu a revenit în Statele Unite decât în 1972, când a primit un Oscar.

De-a lungul vieţii, Charlie Chaplin a fost căsătorit de patru ori şi a avut în total 11 copii. La vârsta de 54 de ani, Chaplin s-a căsătorit cu tânăra în vârstă de 18 ani Oona O’Neill, fiica dramaturgului american Eugene O’Neill. Au rămas căsătoriţi până la moartea cineastului şi au avut 8 copii.

sursa: mediafax.ro