JUDEŢUL VÂLCEA: TRAFIC ÎNGREUNAT PE DN 7
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 7, la kilometrul 198+400 de metri, în zona localităţii Căciulata, judeţul Vâlcea, un TIR care se deplasa pe sensul de mers Sibiu – Râmnicu Vâlcea a rămas imobilizat pe carosabil, din cauza unei defecţiuni tehnice (frâne blocate). Nu au rezultat victime, iar circulaţia rutieră se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijare.
