Hummer se întoarce, mai puternic și mai rapid ca niciodată: este electric

După ani și ani de speculații, GMC anunță oficial, printr-un comunicat de presă, relansarea mărcii Hummer, de data aceasta ca producător de mașini electrice. Sigur, asta nu schimbă – credem noi – valorile intrinseci ale oricărui model anterior Hummer: dimensiuni, impozanță, performanțe off-road.

Și, desigur, pentru că vorbim un vehicul animat de unul sau mai multe motoare electrice, cifrele sunt impresionante: 1.013 cai-putere și un sprint 0-96 km/h în 3 secunde. Cuplul motor dezvoltat la roată nu a fost încă publicat. De fapt, puterea și accelerația sunt singurele informații concrete pe care producătorul le-a împărtășit până acum cu publicul.

Primul spot publicitar cu Hummer EV va fi difuzat în timpul Super Bowl, unde sperăm să aflăm mai multe despre primul model electric al GMC și poate să-l și vedem mai bine.

„GMC construiește autovehicule premium și capabile și Hummer EV duce aceste standarde la un nou nivel’, a declarat vice-președintele Global Buick & GMC în comunicatul de presă.