Școlile de șoferi s-ar putea scumpi. Cum au fost transformate mașinile de traseu și sălile de curs

Şcolile de şoferi s-ar putea scumpi cu până la 20% din cauza pandemiei. După două luni în care nu au încasat nimic, patronii ar putea creşte tarifele pentru a acoperi cheltuielile cu materialele de protecție și dezinfectantele pe care le-au pus peste tot. În plus, ei nu mai pot lua la fel de mulți cursanți ca altădată.

În perioada aceasta, școlile de șoferi au luat măsuri suplimentare pentru a-și proteja clienții. Înainte de intrarea în instituție, au montat chiuvente cu dezinfectant și hârtie de unică folosință. Iar la intrarea în instituție cineva din personal va lua temperatura clientului în momentul în care ajunge la cursuri. Obligatoriu, temperatura trebuie să fie până în 37 de grade.

Reamenajări au fost făcute şi în interior.

„În ceea ce privește secretariatul, am distanțat scaunele, să păstrăm distanța de 1 metru jumătate între mese, vor intra numai trei elevi. Avem și aceste panouri de plexiglas între elevi și secretare, pentru a păstra distanța, dezinfectant pe fiecare masă, pixuri pentru elevi tot timpul dezinfectate”, explică Vlad Lubinschy, instructor auto.

Şcolile de şoferi au avut încasări zero în cele două luni de stare de urgenţă. Dacă un curs standard pentru cei care vor să obţină categoria B costă, acum, în jur de 1.800 de lei, tarifele ar putea crește în următoarele săptămâni. Diferenţa o reprezintă costul echipamentelor de protecţie şi măsurile de distanţare, care-i obligă pe patroni să accepte mai puțini cursanți.

Cum arată înăuntru mașinile școlilor auto

În mașină, instructorul și elevul sunt despărțiți de un „perete” flexibil și transparent din plastic.

Masca, obligatorie la curs și în mașină

Dacă, în mod normal, o școală de șoferi ar fi avut într-o grupă 30 de cursanți, acum, distanțarea s-ar putea traduce prin clase de maximum 10.

Examenele auto pentru viitorii şoferi se reiau la 15 iunie.

sursa: digi24.ro