O mașină a luat foc la ieșirea din Golești spre Buzău. Autoturismul a ars în totalitate

“Prin apel 112 a fost sesizat un incendiu la un autoturism, pe DN 2 E 85, la ieșire din Golești spre Buzau. Traficul este blocat pe ambele sensuri”, se arată într-o informare a IPJ Vrancea. Au intervenit la fața locului echipaje ale Detașamentului de Pompieri Focșani cu o autospecială de stingere și cu una de descarcerare. Autoturismul a ars în totalitate, conform martorilor prezenți la fața locului.

Conform unor surse, o femeie a fost preluată de ambulanță și transportată la spital.

  „Au intervenit 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. La sosirea forțelor de intervenție ardea generalizat un autoturism. Din fericire, șoferul a apucat să se autoevacueze. Cu toate acestea, paramedicii au acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex feminin, în vârstă de 50 de ani, care a suferit atac de panică. Ulterior, pacienta a fost preluată și transportată la U.P.U. Focșani. În urma evenimentului a ars 98% din autoturism. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că incendiul a izbucnit în urma unui scurtcircuit electric” ne-a comunicat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.

sursa: monitoruldevrancea.ro