Rosia Montana pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO?

Ministerul Culturii şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor au comunicat, vineri, către Centrul Patrimoniului Mondial de la Paris înscrierea peisajului cultural minier Roşia Montană în lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial.”Potrivit evaluărilor, Roşia Montană îndeplineşte 5 dintre criteriile stabilite de UNESCO pentru ca un sit să poată fi înscris în Lista Patrimoniului Mondial. Încadrarea propusă în urma evaluărilor înscrie Roşia Montană în categoria peisaj cultural, care vizează recunoaşterea interacţiunii pozitive, generatoare de valoare, între om şi mediul său natural”, mai spune Ministerul Culturii. Potrivit ministerului, în ultimii 25 de ani, strategia UNESCO privind Patrimoniul Mondial, priorităţile şi criteriile de acceptare a unui sit în Lista Patrimoniul Mondial s-au schimbat şi s-au actualizat. “România trebuie, pe de-o parte, să prezinte propuneri viabile şi remarcabile potrivit criteriilor şi viziunii UNESCO de la nivelul anului 2016 şi, pe de altă parte, să garanteze conservarea şi calitatea managementului siturilor deja înscrise în Lista Patrimoniului Mondial”, spune Ministerul Culturii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *