Trei persoane au fost rănite, în urma coliziunii unui autoturism cu un autotren

Trei victime, o femeie și doi bărbați, au ajuns miercuri după-amiază la Spitalul Municipal Fălticeni, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un autotren, la intrare în comuna Boroaia.

Accidentul s-a produs înainte de ora 14.00, în timp ce autoturismul Opel în care se aflau cele trei persoane circula pe DN 15C, care face legătura între Târgu Neamț și Fălticeni. La intrarea în comuna Boroaia, într-o zonă marcată cu linie continuă și în curbă pe un pod, de altfel un loc în care se petrec destul de des accidente rutiere, autoturismul a intrat în coliziune cu un autotren Man, fiind proiectat apoi în parapetul din beton al podului. În urma impactului, o femeie și doi bărbați aflați în autoturism au fost răniți, victimele fiind găsite conștiente și cooperante la sosirea echipajelor de ambulanță, care le-au preluat și transportat la spital.

Polițiștii au făcut cercetări la fața locului pentru a stabili cine poartă vina producerii accidentului.  

Sursa:monitorulsv