Tu ştii regulile care se aplică într-un sens giratoriu? Cele mai complicate probleme în sensul giratoriu.

Nerespectarea regulilor de circulaţie în sensurile giratorii este cauza celor mai frecvente tamponări. În mediul online au apărut intense dezbateri despre conduita şoferilor în sens giratoriu, părerile fiind împărţite chiar şi în rândul profesioniştilor. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Ghid pentru evitarea accidentelor rutiere. Care sunt cele mai frecvent… Codul Rutier conţine două articole care se referă la sensul giratoriu. La Articolul 55 scrie că sensul giratoriu este o intersecţie dirijată, iar la articolul 57, aliniatul 4, că „în intersecţiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate faţă de cele care urmează să pătrundă în intersecţie”.    Instructorii auto au însă grijă să le explice şoferilor tot pachetul de reguli privind circulaţia în intersecţiile cu sens giratoriu. Culmea este că nici între ei nu există unanimitate în privinţa regulilor.   Chiar şi pentru poliţişti, lipsa unui set complet de reguli clare privind conduita şoferilor generează dispute. Pe forumul politisti.ro a existat o dezbatere aprinsă între utilizatori cu privire la regulile de circulaţie în giratoriu.    ”Faptul că legea nu prevede clar decât obligaţia asigurării, nu înseamnă că este şi cea mai bună soluţie pentru toate situaţiile. Lăsată aşa, legea poate duce la interpretări şi blocări de trafic în giratoriu. După cum spuneţi aici, cel mai sigur din punct de vedere legal ar fi să ne încadrăm cu toţii pe banda din exterior (indiferent de locul unde vrem să ieşim) şi să aşteptăm ca cei care au avut ideea nefericită să intre spre centru să se oprească ca sa trecem noi ce de pe banda unu. Cu alte cuvinte, cei de pe interior se vor opri dacă vor să schimbe banda spre exterior pentru că e coloană pe banda din dreapta lor, blocând tot traficul din spatele lor, sau se vor învârti până se va elibera undeva banda unu suficient cât să faci trecerea în siguranţă”, este concluzia unuia dintre utilizatori, după vizionarea părerilor postate pe forum.   Explicaţia altui membru al forumului poliţiştilor este aceea că ”dacă ştii că trebuie să părăseşti giratoriul la a treia ieşire te încadrezi pe banda a doua şi imediat după a doua ieşire vei trece pe banda unu pentru a putea ieşi. Nu uita să te asiguri la trecerea de pe o banda pe alta!”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *