Cu taurul la plimbare!!!
Un bărbat din Nebraska, SUA, a fost oprit de polițiști după ce a condus pe o autostradă o mașină în care se afla un taur uriaș. Pentru ca animalul să încapă, bărbatul a decupat plafonul autoturismului.
Ofițerii de la Divizia de Poliție din Norfolk au fost uimiți atunci când au văzut despre ce este vorba. Ușa pasagerului din dreapta a fost înlocuită cu o balustradă metalică.
Pe balustradă scria „Parada mare de rodeo din Nebraska: Cea mai bună intrare cu mașina”, relatează New York Post.
Polițiștii, însă, nu au fost încântați de ingeniozitatea bărbatului și l-au tras pe dreapta. Șoferul s-a ales doar cu un avertisment.
Sursa:stirileprotv