15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale în Iaşi

Cu ocazia Zilei Culturii Naţionale şi a aniversării a 174 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu, oraşul Iaşi se pregăteşte pentru o serie de evenimente ce vor avea loc luni, 15 ianuarie.

Spectacol de muzică şi poezie la Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi”

La Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi”, începând cu ora 11:30, se va desfăşura un spectacol de muzică şi poezie în Sala „Diotima”. Evenimentul va fi deschis la ora 11:00 cu depunerea de jerbe la bustul poetului Mihai Eminescu. Participă scriitori precum Radu Andriescu, Aurora Ciucă, Marius Chelaru, Cristina Chiprian, Nichita Danilov, Ştefania Hănescu, Emilian Marcu, Nicolae Panaite, Indira Spătaru, Cassian Maria Spiridon şi Valentin Talpalaru, iar momentele muzicale vor fi susţinute de Adi Bezna şi Cezar Popescu. Evenimentul va fi moderat de Adi Cristi.

Fonoteca din tramvai 2024

Compania de Transport Public Iaşi şi Asociaţia Tramclub Iaşi organizează a opta ediţie consecutivă a evenimentului „Fonoteca din tramvai”. Pe 15 ianuarie, între orele 10:00 şi 18:00, Tramvaiul Literaturii va circula pe traseele 1/13 şi 9, oferind ieşenilor posibilitatea de a asculta sesiuni de recitare şi melodii pe versuri de Mihai Eminescu. În plus, pe rafturile bibliotecii din tramvai se vor găsi volume semnate de autori români, puse la dispoziţie de Cartea pe bancă.

Cultura Naţională la Academia Română, Filiala Iaşi

Academia Română, Filiala Iaşi, va găzdui o serie de evenimente dedicate Zilei Culturii Naţionale, începând cu ora 11:00. Printre reperele programului se numără o expoziţie şi conferinţă la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi, de la ora 11:00, un recital al Coralei „Universitas” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, la Academia Română, Filiala Iaşi, de la ora 13:00, şi conferinţe ale cercetătorilor de la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iaşi, tot la Academia Română, Filiala Iaşi, de la ora 13:40. Începând cu ora 16, în Sala de lectură de la Academia Română se va desfăşura un recital de muzică şi poezie dedicat lui Mihai Eminescu.

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi

Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi, în colaborare cu Uniunea Elenă din România – Comunitatea Elenă Iaşi, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi şi Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iaşi, va găzdui activitatea „Eminescu Universal” începând cu ora 16:30. Programul include recitaluri, interpretări muzicale şi lecturi din operele lui Eminescu, în diferite limbi, subliniind diversitatea culturală. Manifestarea va avea loc la sediul central al Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, în Sala de lectură.

„Eminescu 174” la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” marchează Ziua Culturii Naţionale prin proiectul „Eminescu 174”. Între 15 şi 31 ianuarie 2024, în sediul central al bibliotecii, va fi deschisă expoziţia „E umbra umbrei scrisu-mi”, prezentând traduceri ale operei eminesciene în diverse limbi. Totodată, prof. univ. dr. Marina Mureşanu Ionescu va susţine o conferinţă despre influenţa şi receptarea operei lui Eminescu în spaţiul german şi anglo-saxon.

Celebrarea artei româneşti la Muzeul Municipal „Regina Maria” Iaşi

Muzeul Municipal „Regina Maria” Iaşi invită publicul la vernisajul expoziţiei “Capodopere. Arta din România, de la clasic la contemporan”, organizată în colaborare cu Ministerul Culturii şi Muzeul Naţional Brukenthal. Evenimentul va avea loc la Palatul Braunstein din Iaşi, începând cu ora 16:00 şi va prezenta opere din colecţiile celor două muzee, reprezentând o celebrare a artei româneşti de-a lungul timpului.

Ziua Culturii Naţionale va fi sărbătorită luni, la Iaşi, printr-o varietate de evenimente, pentru a aduce un omagiu poetului Mihai Eminescu, prin promovarea valorilor culturale şi artistice locale. 

Această zi este marcată anual în România şi în Republica Moldova pe 15 ianuarie, iar luni se vor împlini 174 de ani de la naşterea poetului.

Concert extraordinar la Opera Naţională Română din Iaşi

Opera Naţională Română din Iaşi va marca Ziua Culturii Naţionale printr-un concert extraordinar în Sala Mare, începând cu ora 18:30. Programul va include creaţii româneşti celebre interpretate de artişti instrumentişti şi solişti ai Operei Iaşi, precum şi de Corul de Copii.

„Ce vis ciudat avui…” – omagiu adus lui Mihai Eminescu la Teatrul Naţional

Studenţii anului I de la Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi vor aduce un omagiu lui Mihai Eminescu printr-un spectacol intitulat „Ce vis ciudat avui…”. Coordonat de conf. univ. dr. Călin Chirilă, acest eveniment va avea loc la Uzina cu Teatru, de la ora 18:00, şi va oferi o incursiune în lumea interioară a marelui poet.

„Micul nostru elogiu eminescian reprezintă o expresie, o tuşă defalcată a personalitaţii imensului poet. Incercăm preţ de o oră să ne imaginăm, să visăm despre sufletul omului Eminescu, despre lumea sa interioară, prin vers, frânturi de scrisori, articole, mărturii”, a menţionat Călin Chirilă, coordonatorul proiectului.

Studenţii care vor urca pe scenă sunt Emilian Ilie, Nicoleta Ştefania Bejan, Denissa Ana Maria Buhociu, Andreea Chelici, Annais Agachi, Irina Maria Vezeteu, Miruna Maria Stilcea, Alexandru Lilă, David Decă, Dragoş Codrescu, Valentin Corduneanu şi Valentin Georgescu. Intrarea la acest eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Spectacol literar-muzical la Complexul Muzeal Naţional „Moldova”

Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”, în parteneriat cu Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi, va organiza în Sala „Henri Coandă” de la Palatul Culturii spectacolul literar-muzical „Trecut-au anii…”, începând cu ora 17:00. Elevii colegiului vor interpreta lieduri şi romanţe pe versurile lui Eminescu, sub îndrumarea profesorilor Veaceslav Bînzari, Daniela-Mihaela Ciocoiu, Diana Aurelia Neacşu, Adina Pavalache şi Nicolae Ionescu.

Vor interpreta elevii clasei a XII-a de la secţia „Arta Actorului”: Iarina Leahu, Alexia Sahaidac, Theodor Stroiu, Lorena Bulei, Denisa Ştefania Cazaciuc, Ioana Frunză, Denisa Tudoran, Bianca – Maria Iova, Diana – Maria Ursulescu, Maria Vamanu, Ioana Rusu. Acompaniază la pian: prof. Alexandra Candalea, prof. Anastasia Chirileanu, Sara – Maria Costandache, Bianca – Maria Iova, Mario Lucaci şi Diana – Maria Ursulescu. Intrarea la acest eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Expoziţii şi evenimente speciale la Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi

Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) Iaşi va găzdui o serie de expoziţii şi evenimente speciale în cadrul Zilei Culturii Naţionale. Coordonatorul evenimentelor organizate de Ziua Culturii Naţionale la MNLR Iaşi este Iulian Pruteanu-Isăcescu, şef Compartiment programe culturale.

Vernisajul expoziţiei „Semnez în nume propriu: M. Eminescu” va avea loc la Muzeul „Mihai Eminescu”, de la ora 13:00. Printre documentele expuse se va regăsi chiar un interogatoriu la care a fost supus Mihai Eminescu. Dr. Suzana Bodale, de la Arhivele Naţionale Iaşi, va fi prezentă pentru a oferi detalii intrigante despre dosarul expus. Evenimentul va continua cu sceneta „La interogator”, interpretată de actorii Gelu Ciobotaru şi Daniel Onoae.

De la ora 16:00, Muzeul „Mihai Eminescu” va găzdui un atelier de poezie dedicat poeţilor pasionaţi, amatori şi profesionişti. Sub îndrumarea scriitorilor Elena Simion şi Claudiu Ioan Maftei, participanţii sunt încurajaţi să aducă cu ei două-trei poezii proprii pentru o lectură şi o dezbatere constructivă.

La Casa Muzeelor, începând cu ora 16:00, se va desfăşura o ediţie aniversară a Clubului de lectură pentru copii şi adolescenţi (10-15 ani), coordonat de Alina Aron. Membrii permanenţi ai clubului vor sărbători 5 ani de existenţă, trecând în revistă cărţile discutate şi stabilind lista de lectură pentru anul 2024.

De la ora 17:00, în cadrul Atelierelor de lectură Junimea XXI, va fi organizată o ediţie specială online moderată de Cătălin-Mihai Ştefan. Invitatul întâlnirii va fi Marius Chivu, scriitor, editor şi traducător.

La Muzeul „Vasile Pogor – Casa Junimii”, MNLR Iaşi invită publicul să asiste la un spectacol de teatru-dans intitulat „Red Line”, începând cu ora 18:00, în sala Studio J. Este un spectacol ce explorează exagerarea, abuzul şi excesul, iar tntrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Vor interpreta Alice Veliche, Georgiana Condurache şi Alexandru Radu.

În colaborare cu Muzeul Brăilei „Carol I”, MNLR Iaşi va organiza o expoziţie de medalii şi plachete cu tematică eminesciană din patrimoniul propriu, expoziţie ce poate fi vizitată la sediul partenerilor din Brăila.

Sursa:ziaruldeiasi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *