Șofer cu 2 „la mie” testat la accident, la Vorovești

Băut bine, un șofer a urcat totuși la volan, parcurgând aproape 40 km. Ajuns aproape de destinație, a provocat un accident care doar grație atenției partenerilor de trafic nu s-a soldat cu victime. A explicat că se simțea treaz și că se grăbea să ajungă acasă, pentru a avea grijă de nepoți.

Pe 25 iulie 2020, Vasile Istrate și-a vizitat mama, în satul Slobozia din comuna Schitu Duca. A băut acolo, după propriile declarații, o bere și 100 ml vodcă, iar pe seară a plecat spre casă. Avea în grijă la Bogdănești, în comuna Horlești, cinci nepoți a căror mamă decedase. Nu a mai ajuns însă la destinație. La ora 21.18, pe raza satului Vorovești din Miroslava, într-o curbă, a intrat pe contrasens, îndreptându-se direct spre un autoturism.

Șoferul acestuia a virat puternic dreapta și a frânat, evitând un impact frontal. Totuși, cele două mașini și-au lovit reciproc oglinzile. Mașina lui Istrate și-a continuat mersul, tot pe curs de coliziune cu mașinile ce veneau de pe contrasens. Șoferița unui Ford Focus, aflată în spatele primei mașini, a încetinit și a oprit pe acostament, automobilul lui Istrate trecând la mică distanță. În cele din urmă, șoferul a oprit, după aproximativ 100 de metri.

Istrate a fost testat alcoolscopic la fața locului, rezultând o concentrație alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Analizele ulterioare au stabilit alcoolemia șoferului la 1,88‰ în sânge. Trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, Istrate și-a recunoscut fapta, beneficiind astfel de o reducere cu o treime a limitelor pedepsei. Lipsa antecedentelor penale i-a convins pe magistrații Judecătoriei că incidentul fusese doar unul izolat, așa că ei s-au orientat spre o pedeapsă medie. El a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare, dar cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni. Setința Judecătoriei nu este definitivă, ea putând fi contestată cu apel.

Sursa:ziaruldeiasi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *