COLȚ DE RAI: Ţinutul Buciumenilor lui Ștefan cel Mare

Turiștii aflați în căutare de locuri prea puțin explorate pot petrece câteva zile interesante în zona Codrilor Buciumenilor și a Deltei Siretului, nu departe de Tecuci și de Focșani. Oportunitățile de petrecere a timpului sunt provocatoare și surprinzător de variate.

Valea Siretului și mănăstirea Sihastrul, din vecinătatea codrilor Buciumenilor FOTO C. Crângan

La câțiva kilometri de Tecuci, la malul Siretului, în mijlocul unui triunghi imaginar cu vârfurile în centrele orașelor Focșani, Bârlad și Bacău, privirea oricărui călător este atrasă de un promontoriu impresionant, ce amintește de o cetate redutabilă. Ceea ce foarte puțini știu este piscul impunător acoperit de întinsul și enigmaticul codru secular al Buciumenilor, iar zona este mirifică dacă ai răbdare să o cunoști.

Cu o așa dispunere geologică și geografică, nici nu mai pare de mirare că pintenul abrut de deal, care domină Valea Siretului de la o înălțime de peste 200 de metri (diferență de nivel), a găzduit, vreme de o jumătate de mileniu, antica cetate dacică Piroboridava, despre care marele Vasile Pârvan scrie, în lucrarea „Castrul de la Poiana și drumul roman prin Moldova de Jos“, că între secolele IV î.Hr. și I d.Hr. a controlat militar și comercial zona de sud a Moldovei.

În apropiere de cetate, pe o rază de numai 30 de kilometri, pot fi vizitate numeroase obiective turistice: Codrul Buciumenilor (una dintre foarte puținele păduri seculare din sudul Moldovei), Delta Siretului (unde se află amplul complex de agrement Zaga-Zaga), lacurile Călimănești, Movileni, Doaga și Berești (ideale pentru pescuit), orașele Mărășești (cu celebrul mausoleu), Panciu, Adjud, Focșani și Tecuci, mănăstirile Buciumeni, Sihastru, Oancea și Toflea, numeroase biserici seculare din patrimoniul național, frumoasa podgorie a Nicoreștiului (plină de crame) și multe altele.

Întoarcere în timp la dava dacică de la Poiana

În literatura de specialitate, Cetatea Piroboridava este cunoscută drept „dava dacică de la Poiana“, după numele unei localități aflate în apropiere, fiind clasificată drept monument istoric de importanță națională.

A fost explorată pentru prima oară de Vasile Pârvan, în 1913, dar cercetarea sistematică a fost făcută de arheologii conduși de Radu și Ecaterina Dunăreanu-Vulpe, între anii 1927-1931, 1939-1940 și 1949-1950. Între anii 1985-1990, arheologii coordonați de Silvia Teodor, Stela Țau și Mircea Nicu au făcut o nouă explorare detaliată, iar cea mai recentă inventariere a zonei datează din 2015.

Reconstituire istorică la Piroboridava FOTO Asociația Cultul Strămoșilor

La fața locului – care are o belvedere superbă spre Munții Vrancei – se mai păstrează prea puțin din cetate (trebuie spus că ea înglobează, de fapt, patru așezări fortificate, care acoperă, în succesiune, mai bine de 500 de ani), poate și pentru că, de-a lungul timpului, cea mai mare parte din piatra originală, adusă de daci din Munții Vrancei, a fost refolosită în zonă. Furturile de materiale au fost stopate după Al Doilea Război Mondial, însă deja era destul de târziu: răul fusese făcut.

Cu toate acestea, urmele cetății și ale șanțului de apărare (aflat pe o latură, celelalte trei laturi sunt apărate de versanți abrupți, imposibil de urcat) sunt încă vizibile, iar pentru amatorii de arheologie stă la dispoziție, nu departe, la Muzeul de Istorie din Tecuci, o amplă colecție de obiecte antice descoperite la Piroboridava. De asemenea, din când în când, la cetate sunt organizate reconstituiri istorice pline de culoare.

Misteriosul codru al Buciumenilor

Cea mai mare parte a promontoriului la care facem referire este dominată de întinsul Codru Buciumeni. Numele îi vine – după cum am aflat din cercetarea istorică și monografia întocmită de generalul Neculai Staicu-Buciumeni – de la faptul că în vremea voievodului Ștefan cel Mare aici exista o garnizoană militară importantă, al cărei scop era să anunțe invaziile otomane dinspre sud. „Semnalele se dădeau cu fum și foc, dar și cu larmă de bucium“, notează generalul.

Codrul Buciumeni FOTO C. Crângan

Paradoxal, în zonă nu mai există în zilele noastre niciun bucium și niciun buciumaș, dovedind cumva faptul că istoria este deseori cinică.

Potrivit datelor Direcției Silvice Galați, pădurea are o suprafață de 3.450 de hectare și pornește de la Colinele Tutovei (limita de nord a codrului), acoperind dealurile Cucuieţi, Mijlocul, Tecucel, Capătul Poienii și Piciorul Porcului.

Predomină fagul și teiul, dar întâlnim și carpenul, stejarul, gorunul, alunul sau pinul. Cei mai bătrâni copaci trec de 200 de ani, însă există și mai tineri. Întinse porțiuni din pădure sunt foarte puțin circulate, de-a dreptul misterioase, din cauza reliefului foarte frământat – versanți abrupți, ravene adânci –, dar și a copacilor masivi și a lăstărișului foarte des.

→

Imaginea 1/7: GALATI Vedere către Munții Vrancei si mănăstirea Sihastru FOTO Costel Crângan jpg

Există zone în care vița sălbatică și liana mediteraneeană (pe care o întâlnim și în celebra Pădure Letea, din Deltă) creează un hățiș aproape de nepătruns.

O porțiune de 72 de hectare de pe dealul Mijlocul este rezervaţie naturală din 1994 (Sit Natura 2000, mai exact), fiind ocrotit arboretul specific „pădurii de şleau“, cu vârste de 90-120 de ani.

Această zonă este numită şi Pădurea Domnească, deoarece de-a lungul vremii a fost sub stăpânirea domnilor Moldovei. Reprezentanții Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Galați – asociație ce are în custodie aria protejată – ne-au informat că în Pădurea Buciumeni putem întâlni frecvent animale sălbatice, precum căprior, mistreț, iepure comun, fazan, potârniche, vulpe și bizam.

De asemenea, nu lipsesc bursucul, veverița sau păsăret precum porumbelul sălbatic, ciocănitoarea, privighetoarea, sturzul, uliul comun ori mierla. A fost semnalată sporadic prezența șacalilor, a pisicilor sălbatice, a vulturilor și chiar a jderilor. În urmă cu doi ani a fost observat în zonă, pentru prima dată în ultimii 200 de ani, un urs brun. Flora este specifică pădurilor de foioase, primăvara fiind o adevărată explozie de culoare, odată cu apariția ghioceilor, a toporașilor, a brândușelor și a viorelelor.

Sursa:adevarul