Beat la volan, a intrat cu mașina într-un podeț betonat
Cadrele Poliției Piatra-Neamț au fost sesizate, la data de 4 decembrie 2024, în jurul orei 03.30, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Piața Mihail Kogălniceanu, din municipiul străjuit de culmile Cozla și Pietricica.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 29 de ani, conducea un autoturism pe strada menționată, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, intrând în coliziune cu un podeț betonat.
Polițiștii l-au testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.
Pe 3 decembrie, în jurul orei 17.45, polițiștii din Roman au oprit pentru control, pe strada Transilvaniei, din municipiu, un ansamblu de vehicule, compus din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani.
Oamenii legii l-au testat alcoolscopic pe conducătorul auto, rezultatul indicând o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.
Sursa:monitorulneamt
