Horia: două mașini s-au ciocnit pe DN 15D, persoane rănite
Un accident rutier la Horia, produs pe DN 15D, a dus la rănirea a două femei și a unui copil de 2 ani. Coliziunea dintre două autoturisme a avut loc miercuri după-amiază, în jurul orei 16:00.
Două autoturisme s-au ciocnit pe DN 15D
„La data de 22 octombrie a.c., ora 16.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din Ruginoasa, conducea un autoturism pe DN 15D, în localitatea Horia, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care se deplasa în fața sa, condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Horia, intrând în coliziune cu acesta”, a precizat IPJ Neamț.
În urma impactului, două femei – cu vârste de 44 și 60 de ani – pasagere în cele două autoturisme, au fost rănite. Ambii șoferi au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Intervenție a pompierilor de la Detașamentul Roman
„Ieri după-amiază, în jurul orei 16:00, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier în comuna Horia, unde au fost implicate două autoturisme. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă) și IPJ”, a transmis ISU Neamț.
Persoanele aflate în cele două mașini s-au autoevacuat. Trei dintre acestea – două femei de 45 și 65 de ani și un copil de 2 ani – au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.
Pompierii au mai acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma coliziunii.
Ancheta polițiștilor continuă
Autoritățile efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului rutier la Horia.
Sursa:monitoruldeneamt
