Unul dintre cele mai spectaculoase castele din Transilvania se redeschide după trei ani de restaurare
Castelul Teleki din Gornești își redeschide porțile pentru public, după aproape trei ani de lucrări de restaurare. La inaugurarea oficială, vizitatorii vor putea participa la un tur ghidat şi o serie de evenimente pentru toate vârstele.
Castelul Teleki din Gornești reintră în circuitul turistic. FOTO: Facebook/Teleki Castle
Castelul Teleki din Gornești poate fi vizitat din nou începând cu 16 iulie, după aproape trei ani de restaurare. Deși accesul publicului va fi permis încă de joi, inaugurarea oficială este programată pentru 1 august, când administrația monumentului pregătește o serie de evenimente care se vor desfășura pe parcursul întregii zile.
Vizitatorii vor avea, astfel, ocazia să descopere spațiile restaurate și muzeul în cadrul unor tururi ghidate. Castelul de la Gorneşti are 52 de camere si 365 de ferestre, simbolizând fiecare săptamână şi zi a anului.
Programul va include și o masă rotundă dedicată protejării monumentelor istorice, conservării patrimoniului și rolului pe care castelul îl poate avea în viața culturală a comunității, potrivit anunţului postat pe pagina de Facebook a obiectivului istoric.
„De-a lungul anilor mulți v-ați oprit în fața castelului Teleki și ați fost curioși ce se află în spatele porților închise. Dar în curând nu va mai trebui să vă întrebați ce se ascunde înăuntru. Pe 16 iulie vestitele porți sculptate ale castelului Teleki din Gornești se vor redeschide, iar spațiile care au fost închise atât de mult timp se vor dezvălui din nou vizitatorilor. Datorită celor aproape 3 ani de muncă de restaurare, Castelul Teleki și-a recăpătat frumusețea originală în numeroase detalii. Suntem recunoscători că am reușit să renovăm una dintre bijuteriile Transilvaniei, un patrimoniu construit de o valoare deosebită”, a transmis administrația Castelului Teleki din Gornești pe Facebook.
→
Imaginea 1/4: Castelul Teleki 05 Facebook Teleki Castle jpg




Evenimentul din 1 august va cuprinde activități pentru toate vârstele. Cei care preferă provocările vor putea încerca o cameră de evadare tematică, în timp ce copiii vor avea la dispoziție ateliere de creație, activități artistice și un spectacol de teatru de păpuși. Atmosfera va fi completată de un recital susținut de pianistul Cári Tibor și de un spectacol al trupei Navarra Dance.
În aceeași zi va fi inaugurată și cafeneaua 112 Coffee, amenajată în incinta castelului. Pe lângă cafea și băuturi răcoritoare, spațiul își propune să devină un loc de întâlnire pentru comunitate și pentru participanții la evenimentele culturale organizate aici.
Organizatorii vor anunța în perioada următoare programul complet al inaugurării.
Lucrările au durat aproape trei ani
Înainte de începerea lucrărilor de restaurare, care au durat aproape 3 ani domeniul de la Gornești atrăgea vizitatori din întreaga țară. Odată cu redeschiderea, administrația castelului se așteaptă la un interes și mai mare, inclusiv datorită promovării prin Ruta Castelelor, parte a programului „România Atractivă”.
Lucrările de restaurare au durat aproape 3 ani. FOTO: Facebook/Teleki Castle
Castelul Teleki a fost construit în stil baroc între anii 1772 și 1803, după ce domeniul a intrat în posesia lui Mihály Teleki, în 1674. Proprietatea a rămas în patrimoniul familiei până în 1949, când regimul comunist a naționalizat-o, castelul fiind retrocedat moștenitorilor în 2011.
Lucrările recent încheiate, care s-au desfăşurat pe o perioadă de aproape trei ani, au vizat înlocuirea acoperișului, modernizarea sistemelor de încălzire, electricitate, alimentare cu apă și canalizare, iar intervențiile asupra structurii au fost realizate exclusiv prin tehnici tradiționale de restaurare, fără materiale moderne invazive.
„Unde am putut să păstrăm, de exemplu, noi avem uși foarte frumoase din stejar, avem părți din parchet care au rămas, am păstrat toate elementele originale, n-am pus beton înăuntru, am restaurat și am păstrat. Mă gândesc că toate astea sunt un pas foarte mare înainte și eu mă gândesc că încă 50 de ani o să trăiască acest castel”, au explicat administratorii Castelului Teleki.
Sursa: adevarul Foto: Facebook/Teleki Castle
