Accident GRAV în această dimineață în Huși
Un grav accident rutier a avut loc joi, 3 noiembrie, la primele ore ale dimineţii, pe Drumul European 581, în apropiere de Huşi.
Conducătorul unui autoturism Dacia Duster care circula în direcţia Albiţa – Crasna a spulberat o căruţă cu doi cai, care se deplasa în aceeaşi direcţie. Atelajul agricol nu era semnalizat. Conducătorul auto a declarat poliţiştilor că, pe fondul intunericului, nu a observat căruţa decât în ultimul moment şi nu a reuşit să o mai evite. În urma impactului, căruţaşul şi soţia acestuia, au fost răniţi, fiind transportaţi cu politraumatisme la spitalul din Huşi, iar unul dintre cai a fost accidentat mortal. Atelajul agricol a fost distrus în totalitate, însă şi autoturismul Dacia Duster a fost serios avariat.
sursa: adevarul.ro
