Mesajul emoționant al Preasfinţitul Petru Gherghel, cu prilejul Zilei Mondiale a Migrantului şi Refugiatului

Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop catolic de Iaşi, a lansat un mesaj ieşenilor în apropierea Zilei Mondială a Migrantului şi Refugiatului, care este sărbătorită pe 15 ianuarie în toată lumea, numind fenomenul migraţiei – un „drum pentru întâlnirea între oameni“.

„Cei care pleacă în migraţie poartă cu ei, acolo unde ajung, nenumărate daruri şi valori şi, în acelaşi timp, primesc, din locul unde ajung, aceeaşi bogăţie de valori şi daruri. În fenomenul migraţiei are loc un adevărat schimb de daruri culturale, materiale şi mai ales spirituale care îmbogăţesc şi desăvârşesc persoana umană“, a scris episcopul în mesajul său.

El spune că în special copiii care vin alături de părinţi aduc „valoarea vieţii şi a speranţei“, că drumul lor către restul lumii este, de fapt, un „drum al lui Dumnezeu ce se îndreaptă spre lume“. „Dreptul la viaţă, la bucurie şi fericire este un lucru sacru şi trebuie ocrotit şi oferit tuturor fraţilor noştri pe care ni-i trimite Domnul în providenţa sa“, a adăugat acesta. În final, el i-a îndemnat pe creştinii ieşeni să aplice principiile creştine de respectare a drumului fiecărui migrator şi să celebreze această zi de 15 ianuarie.

Sursa:ziaruldeiasi