Un accident rutier desprins parcă din filmele de groază

Un accident rutier desprins parcă din filmele de groază, în care au fost implicate cinci maşini şi doi biciclişti, s-a petrecut luni seara pe strada Tăietura Turcului din Cluj-Napoca.
Şoferul unui autocamion a oprit în rampă, luni seara, 13 martie, pe strada Tăietura Turcului din Cluj deoarece a rămas fără motorină. A oprit să-şi bage combustibil, dar nu s-a asigurat şi camionul a luat-o la vale distrugând patru maşini parcate şi rănind doi biciclişti.

„Un conducător auto, în vârstă de 30 de ani, din Cluj-Napoca, a oprit în rampă să alimenteze. Nu s-a asigurat şi autocamionul a luat-o la vale cu spatele“, spun reprezentanţii IPJ Cluj.

Autovehiculul a lovit patru maşini parcate şi a rănit uşor doi biciclişti. Şoferul camionului a fost testat cu etilotestul şi nu consumase băuturi alcoolice.

Sursa:adevarul.ro