Un pios omagiu eroilor care au căzut în luptă în Primul Război Mondial. Sărbătorim ÎNĂLŢAREA, dar și ZIUA EROILOR
Creştinii sărbătoresc joi Înălţarea Domnului, cunoscută, la ortodocşi, şi ca Ispasul sau Paştele Cailor, ultima zi în care se pot înroşi ouă până la Paştele viitor, în care se taie mieii, iar în unele zone oamenii se „bat” cu leuştean, ca să fie feriţi de rele şi de boli. În toate bisericile se fac slujbe de pomenire a eroilor, aşa cum se întâmplă de 96 de ani, de când la Înălţarea Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor.
![]()
Ministerul Apărării Naţionale organizează joi, în contextul Centenarului Primul Război Mondial şi al declarării anului 2017 ca “Anul Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – 100″, acţiuni comemorative dedicate eroilor care au căzut în luptă sau în prizonierat în timpul acestei conflagraţii.
Peste 330.000 de militari români şi-au pierdut viaţa în urma Primului Război Mondial, iar aproximativ 76.000 au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populaţiei civile, răpuse de boli, foamete sau executate de trupele de ocupaţie.

Pomenirea eroilor la sărbătoarea Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare naţională bisericească.
Din 2003, ziua Înălţării Domnului a fost stabilită prin lege şi sărbătoare naţională a poporului român.

Ceremonii militare şi religioase vor avea loc în majoritatea garnizoanelor din ţară. De asemenea, depuneri de coroane şi jerbe de flori se vor desfăşura la cimitirele şi monumentele/operele comemorative dedicate ostaşilor români din Austria, Cehia, Slovacia, Germania, Olanda, Federaţia Rusă, Republica Moldova, Bulgaria, Franţa şi Ungaria.
În toate lăcaşele de cult se vor trage clopotele la ora 12.00, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se va păstra un moment de reculegere în semn de omagiu pentru eroii patriei.
Sursa:mediafax.ro