Cariera de piatră de la Bocşa transformată în scenă de spectacol

Opera Română din Timişoara va susţine, vineri, un concert inedit în cariera de piatră de la Bocşa. Organizatorii vă invită la un „regal vienez”, avându-l la pupitrul dirijoral pe Maestrul Wolfgang Groesh din Austria.

Imagini pentru cariera de piatra bocsa

După modelul Filarmonicii Banatul, care a concertat pe canalul Bega, pista Aeroportului, în Pădurea Verde, în faţa Catedralei, pe un şatier, în mănăstirea de la Şag, în peştera de la Româneşti, în unitatea militară de la Chişoda, pe podul de la Porţile de Fier I, în intersecţia din Piaţa Bălcescu, Opera Română din Timişoara a pregătit un spectacol într-un spaţiu neconvenţional. Artişti Operei Române vor concerta, în premieră, într-o carieră de piatră, din localitatea Bocşa (judeţul Caraş-Severin).

„Manifestarea culturală de anvergură face parte dintr-un proiect care-şi propune să promoveze muzica clasică, în speţă muzica vieneză şi în spaţiul caraş-severinean. Organizatorii vă invită la un „regal vienez”, avându-l la pupitrul dirijoral pe Maestrul Wolfgang Groesh din Austria, cel care de 10 ani este dirijorul oficial al celui mai mare festival de operă dintr-o carieră din lume. ”Ingredientele” acestui inedit eveniment cultural sunt: aerul ozonat al locaţiei: În anul 1931 localitatea Bocşa Montană – actualmente cartier al oraşului Bocşa, unde este amplasată şi cariera de piatră – a fost declarată staţiune climaterică datorită proprietăţilor curative ale aerului- şi muzica vieneză a familiei Staruss!”, anunţă  organizatorii evenimentului.

Sursa:adevarul.ro