Vezi care sunt limbile straine cel mai bine cotate pe piata de munca !!
Limbile nordice precum olandeză, suedeză, norvegiană sau daneză sunt cele mai căutate limbi străine, dar şi cel mai bine plătite din piaţa muncii. În ultimii ani limba germană a început să câştige teren, a declarat Tănase Stamule, prodecan în cadrul facultăţii FABIZ din ASE.
Prodecanul de la FABIZ a precizat că şi limba franceză devine o limbă din ce în ce mai căutată de angajatori.
„Avem un dialog cu Camera de Comerţ şi Industrie a Franţei, parteneriate cu Institutul Francez, dar şi cu Ambasada Franţei. Interesul companiilor franceze de a veni în România se simte din ce în ce mai mult. Există deja companii franceze care au operaţiuni în România. Estimez că în următorii cinci ani şi interesul candidaţilor pentru secţia de franceză va creşte din ce în ce mai mult“, a precizat Tănase Stamule.
De asemenea, nemulţumirea pe care o au angajatorii faţă de pregătirea tinerilor ieşiţi de pe băncile facultăţilor a determinat universităţile să se alieze cu companiile prin intermediul parteneriatelor, pentru a se adapta nevoilor şi cerinţelor pieţei muncii.