Cinci oameni au fost răniţi, dintre care doi sunt copii, iar o maşină a luat foc
Un accident rutier soldat cu cinci răniţi, dintre care doi sunt minori, s-a produs după ce un şofer a intrat pe contrasens, pe DN 7.
Un accident rutier grav a avut loc, vineri dimineaţă, pe Drumul Naţional 7, între localităţile Leşnic şi Săcămaş din apropierea municipiului Deva. Un şofer care circula din direcţa Deva spre Arad a intrat pe contrasens, în urma unei depăşiri neregulamentare, iar maşina scăpată de sub control a izbit frontal autoturismul condus de un alt bărbat.
Cinci oameni, dintre care doi minori au fost răniţi. „În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto care a produs accidentul şi a unui pasager din autoturismul condus de acesta, precum şi a unei pasagere şi a doi minori din celălalt autoturism implicat în accident. În urma impactului, autoturismul care a produs evenimentul rutier a luat foc, incendiul fiind stins de pompieri”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
Minorii răniţi au vârste de 7 ani şi 17 ani.
Traficul rutier a fost blocat mai multe de o oră pe DN 7, iar şoferii au fost redirecţionaţi în zonă pe Drumul Judeţean 706 A Ilia – Brănişca – Şoimuş.
Sursa:adevarul