ULTIMĂ ORĂ. Un microbuz cu călători s-a răsturnat, mai multe persoane au fost rănite

Patru persoane au fost rănite după ce un microbuz cu călători s-a răsturnat vineri dimineaţă în afara carosabilului, pe DN6, în judeţul Teleorman, la ieşirea din Drăgăneşti-Vlaşca spre Bujoreni, potrivit centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.

Circulaţia rutieră în zona producerii accidentului rutier se desfăşoară îngreunat, pe un fir de mers, alternativ.

“Pe DN6 (E70) Bucureşti – Alexandria, la ieşirea din localitatea Drăgăneşti-Vlaşca spre Bujoreni, în judeţul Teleorman, a avut loc în această dimineaţă un accident rutier: un microbuz în care se aflau opt persoane s-a răsturnat în decor. Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav (potrivit primelor date). Circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ”, conform Infotrafic.