Locuri de vis pentru cea mai frumoasă sărbătoare a anului-Partea I
Va propunem un top al celor mai frumoase destinatii de Craciun din Romania. Locatii cunoscute sau mai putin cunoscute, dar care merita vizitate in aceasta perioada a anului.
1. Valea cu Pesti
Valea cu Pesti este un complex turistic aflat in Arefu, judetul Arges, la 7 km de Barajul Vidraru, pe drumul Transfagarasan- DN7C. Este o locatie potrivita sa petreci Craciunul atat cu familia, cat si cu gasca de prieteni. Pe langa mancarea traditionala servita ireprosabil, oaspetii au parte de surprize si momente artistice autohtone. De asemenea, in cadrul complexului, ai acces la o gama larga de activitati: bowling, biliard, tenis de masa, zona SPA cu piscina, jacuzzi, sauna si masaj.
De la Valea cu Pesti ajungi usor la Curtea de Arges, asta in cazul in care vrei sa admiri Manastirea mesterului Manole sau poti escalada Muntii Fagaras de care o sa te indragostesti pe loc.

2. Hotelul de Gheata de la Balea Lac
Hotelul a fost construit in iarna anului 2005-2006, primul de acest gen din Europa de sud-est. Destinatie inedita pentru Craciun, este o experienta ce merita traita macar o data in viata. Hotelul in sine, Biserica de gheata si Winter Parkul unde poti sa faci schi si snowboard fac din Hotelul de Gheata o destinatie atractiva pentru Craciun.
Hotelul este construit din blocuri de gheata decupate in fiecare an din Lacul Balea si lipite cu zapada de pe versant, iar interiorul este luminat cu instalatii cu leduri ecologice pozitionate strategic pentru a crea o imagine de neuitat. In camere, paturile de gheata sunt acoperite cu blanuri si saci de dormit, astfel incat frigul sa fie tinut la distanta, iar in restaurantul hotelului vei servi mancarea pe platouri de gheata si bautura din pahare de gheata sculptata.
“Adapostit intr-o vale inconjurata de munti, ridicat in apropierea unui lac glaciar, Hotelul de Gheata ese probabil cea mai in voga destinatie de acest gen”, scriau plini de entuziasm realizatorii celebrului ghid de calatorii Fodor’s, in 2013.
Foarte interesant la Hotelul de Gheata este ca in fiecare an devine altul, pentru ca in fiecare sezon constructorii vin cu o tema noua. De exemplu, in sezonul 2014-2015, tema aleasa a fost Zodiacul, introdusa in decorul tuturor camerelor, al restaurantului si al barului.

Sursa:bucurestifm
