Poleiul a fost cauza unui accident pe centura de vest a Ploieştiului

Trei persoane au fost rănite, joi dimineaţa, după ce maşinile în care se aflau s-au răsturnat pe centura de vest a Ploieştiului, din cauza poleiului, fără ca între vehicule să existe impact. 14 oameni erau în cele două autoturisme, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Imaginea articolului Trei răniţi, după ce două maşini s-au răsturnat din cauza poleiului pe centura de vest a Ploieştiului

Trei răniţi, după ce două maşini s-au răsturnat din cauza poleiului pe centura de vest a Ploieştiului

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că accidentul a avut loc între o maşină şi o autoutilitară, la baza podului din zona Brazi, aflat DN1, centura de vest a Ploieştiului. Cele două vehicule s-au răsturnat, fără ca între ele să existe impact.

“Se pare că nu ar fi existat coliziune între cele două autovehicole. Ambele ar fi derapat la baza podului şi ar fi ieşit în decor fără să existe contact între cele două”, a spus Brezeanu.

Reprezentanţii Poliţiei Rutiere Prahova au precizat că cele două vehicule au derapat din cauza poleiului, iar acum se fac verificări pentru a se stabili dacă s-a intervenit cu material antiderapant.


La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Florin Chivu, a declarat că în cele două maşini care au derapat se aflau 14 ocupanţi, în autoutilitară fiind opt persoane.

Sursa:mediafax

i