Neatenția a costat-o scump pe o femeie din Canada care din dorința de a face o faptă bună s-a trezit cu o surpriză de proporții și cu o pagubă în valoare de 50.000 de dolari.

Anul trecut, la începutul lunii decembrie, Jane Lowe şi soţul ei plecau din oraş, timp de câteva zile, şi s-au gândit să ascundă bijuteriile valoroase, în cazul în care le va fi spartă casa. Astfel, bărbatul a ascuns bijuteriile într-un sac cu îmbrăcăminte, în podul casei lor din Halifax, capitala provinciei Noua Scoţie din Canada. Nu era prima dată când se ocupa de acest lucru şi nici ea nu întreba unde le-a pus. 

Fix înainte de a părăsi oraşul, Lowe a sunat la o Fundaţie canadiană a bolnavilor de diabet care colectează haine pentru cei nevoiaşi şi i-a rugat să treacă pe la casa lor şi să ia şase saci cu îmbrăcăminte, pe care îi coborâse din podul casei. 

„Se pare că au dispărut fără urmă”, spune Lowe despre bijuteriile donate din greşeală.  

Câteva săptămâni mai târziu, în timp ce se pregătea pentru o petrecere, Jane şi-a amintit de bijuterii. Însă, atunci când l-a întrebat pe soţul său unde sunt, acesta i-a spus sec: „Într-un sac cu îmbrăcăminte, în pod!”. Acela a fost momentul în care cei doi şi-au dat seama de eroarea comisă.

„Am simţit că îmi vine rău”, a povestit femeia, pentru CBS.ca, potrivit Libertatea.

 În punga de bijuterii se afla un colier de perle, primit de la tatăl său, la vârsta de 13 ani, un pandantiv cu diamant şi smarald de dimensiuni „semnificative”, un inel de platină şi diamant, un pandantiv cu diamante şi acvamarine, cercei din argint cu perle mabe, cercei diamant şi ametist, patru brăţări de aur, inclusiv una cu diamante şi alte piese de aur. 

Lowe a spus că valoarea evaluată a bijuteriilor este de aproximativ 50.000 de dolari (peste 43.600 de euro), însă, de obicei, cineva care ar încerca să le amaneteze ar obţine, cu siguranţă, mai puţin. 

sursa: capital.ro