TRAGEDIE!Un Boeing cu 149 de pasageri S-A PRĂBUŞIT după decolare în Etiopia

Potrivit CNN, pilotul avionului a raportat turnului de control că are probleme tehnice imediat după decolare.”După cum v-am spus, nu avem încă o cauză a prăbuşirii avionului,” a declarat Tewolde GebreMariam, directorul general al Ethiopian Airlines. ”Era un avion nou, iar pilotul avea peste 8.000 ore de zbor. Compania mai deţine 6 avioane Boeing 737-8 MAX, care au fost reţinute la sol până la aflarea cauzelor accidentului de azi.

Un avion al companiei Ethiopian Airlines, care se îndrepta spre capitala Nairobi, s-a prăbuşit având la bord 149 de pasageri şi opt membri ai echipajului, a informat un purtător de cuvânt al companiei, citat de agenţia Reuters.
Ethiopian Airlines confirmă că nu există nici un supravieţuitor în urma accidentului.

Zborul ET 302 s-a prăbuşit în apropierea oraşului Bishoftu, la 50 de kilometri de capitala etiopiană Addis Ababa. Avionul era un Boeing 737-8 MAX.

“S-a întâmplat la ora 8.44 dimineaţă, la 6 minute după decolare“, a precizat un purtător de cuvânt al companiei.

Deşi Ethiopian Airlines nu putea oferi detalii despre eventuali supravieţuitori, premierul etiopian a transmis condoleanţe familiilor într-un mesaj postat pe Twitter.

Ethiopian Airlines este o companie deţinută de stat şi avea ambiţia să devină cea mai importantă poartă către continentul african, notează Reuters. Potrivit informaţiilor oficiale, avionul era nou, fiind livrat companiei etiopiene în noiembrie 2018.

sursa:gandul.info