Stare de urgență în SUA: Uraganul Dorian, avansat la categoria 4, se îndreaptă spre Florida
În statul american Florida a fost declarată stare de urgență din cauza uraganului Dorian, care va ajunge la țărm în următoarele zile. Furtuna se află în Caraibe și crește în intensitate pe măsură ce se apropie de continent. Experții au estimat că, atunci când va ajunge în Florida, Dorian va fi un uragan de categoria 4 din 5. Oamenii din zonele amenințate au început deja să facă pregătiri și să cumpere provizii, în timp ce Donald Trump și-a anulat vizita în Polonia.
Uraganul Dorian a făcut deja pagube în Statele Unite, mai precis în Insulele Virgine Americane, aflate lângă Puerto Rico. Furtuna de categoria 1 din 5 a provocat inundații, a rupt copaci și a întrerupt alimentarea cu electricitate. Când va ajunge în Florida, la începutul săptămânii viitoare, Dorian ar urma să fie de categoria 4. Vântul va bate cu peste 200 de kilometri la oră.
Ron DeSantis, guvernatorul statului Florida: „Nu știm toate detaliile despre furtună, dar știm că este o furtună serioasă. Dacă locuiți într-o zonă care va fi lovită, să fiți pregătiți pentru lipsa curentului. Pregătiți mâncare, apă și medicamente pentru șapte zile.”
Localnicii au început să pregătească saci cu nisip iar la magazine și benzinării s-au format cozi uriașe. Chiar și la baza spațială Cape Canaveral s-au făcut pregătiri pentru furtuna iminentă.
Donald Trump și-a anulat vizita în Polonia, ca să fie în țară când va lovi uraganul, pe care l-a numit „un monstru”. În locul președintelui SUA, la ceremoniile de comemorare a 80 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, care au loc duminică, va merge vicepreședintele Mike Pence.
Donald Trump, președintele SUA: „Această furtună pare să fie una foarte, foarte mare. Cea mai înaltă prioritate a noastră este siguranța și securitatea oamenilor aflați în calea uraganului.”
Dorian ar putea să fie cel mai puternic uragan care lovește Florida în ultimii 27 de ani.
Atenționare MAE: Uraganul Dorian ar putea deveni foarte periculos
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Statele Unite ale Americii că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, în intervalul de timp 29 august – 3 septembrie, pentru teritoriile aflate în Oceanul Atlantic din apropierea SUA şi statele federale americane Florida, Georgia, Alabama, South Carolina, West Virginia există o prognoză de condiţii meteorologice severe, din cauza deplasării uraganului „Dorian”, format în Oceanul Atlantic.
sursa: digi24.ro