RAR 2019. Cu ce defecţiuni nu poţi trece de inspecţia RAR?

Noile reglementări introduse de RAR prevăd că o maşină nu poate fi admisă în circulaţie dacă este depistată la inspecţia tehnică periodică cu defecţiuni majore şi periculoase. Singurele defecţiuni cu care poate fi admisă o maşină sunt cele pe care RAR le numeşte „minore”, dar şi acestea sunt consemnate în raportul ITP şi trebuie remediate până la următoarea inspecţie tehnică periodică.

Inspecţia Tehnică Periodică (ITP) este obligatorie pentru toţi proprietarii de autovehicule, iar după ce aceasta expiră şoferul nu are voie să conducă maşina pe drumuri publice, riscând sancţiuni dure dacă este prins de Poliţie. În 2019, prima inspecţie tehnică periodică va rămâne la trei ani pentru autoturismele noi, la un interval de doi ani pentru maşinile cu o vechime de până în 12 ani şi la fiecare 12 luni pentru cele mai vechi de 12 ani.

La fiecare inspecţie tehnică periodică, maşinile trec sau nu de verificare în funcţie de gravitatea defectelor pe care le au. Astfel autovehiculele pot trece de inspecţie cel mult cu defecte minore, iar dacă este vorba de defecte mai grave, acestea trebuie reparate în maximum 30 de zile. Potrivit reglementărilor în vigoare, clasificarea defecţiunilor pe cele trei categorii – minore, majore şi periculoase – se face după cum urmează:

  • deficienţele minore sunt cele care nu au un efect semnificativ asupra siguranţei vehiculului sau impact asupra mediului şi alte neconformităţi minore;
  • deficienţele majore sunt cele susceptibile să compromită siguranţa vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să-i pună în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic;
  • deficienţele periculoase sunt cele care constituie un risc direct şi imediat la adresa siguranţei rutiere sau care au impact asupra mediului.

sursa: promotor.ro