Accident pe DN1: Un TIR a intrat în coliziune cu două autoturisme

Accident pe DN 1, în zona dintre Vlădeni și Perșani, în care au fost implicate două autoturisme și un TIR. Camionul s-a răsturnat, astfel că una dintre benzile de circulație este blocată, iar circulația se desfășoară alternativ pe banda liberă.

În conformitate cu precizările reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență, în urma impactului, două persoane sunt au rămas încarcerate, dar sunt conștiente, la locul accidentului deplasându-se două echipaje SMURD, două de descarcerare și o autospecială de pompieri.

Sursa:bizbrasov