Un ieşean s-a ales cu dosar penal după ce ar fi împrumutat un autoturism Tesla de la un prieten

Un ieşean s-a ales cu dosar penal după ce ar fi împrumutat un autoturism Tesla de la un prieten, maşina fiind dată în consemn la nivel european.

Maşina în valoare de peste 250.000 de lei era căutată în Norvegia, de anul trecut. „În data de 15 ianaurie, în jurul orei 9, pe timpul desfăşurării unei acţiuni specifice, poliţiştii de frontieră din cadrul sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au observat pe raza municipiului Iaşi un autoturism marca Tesla, condus de către un cetăţean român, în vârstă de 40 de ani, cu numere de înmatriculare norvegiene. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit faptul că autoturismul figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Norvegia, în luna octombrie a anului trecut. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că autoturismul aparţine unui prieten, şi nu ştia că acesta ar fi fost căutat de către autorităţi. În cauză, maşina a fost indisponibilizată, iar poliţiştii fac cercetări pentru infracţiunile de tăinuire şi abuz de încredere“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

Sursa:ziarelive