OSCAR® 2020. „Parasite” scrie istorie. Lista completă a câștigătorilor

Cea de-a 92-a gală a premiilor Oscar s-a încheiat duminică noapte la Los Angeles cu o mare surpriză, care scrie, de altfel istorie: filmul sud-coreean „Parasite” a câștigat atât la categoria cel mai bun film, cât și la categoria cel mai bun film într-o limbă străină, iar regizorul Bong Joon-ho a luat OSCAR pentru regie, învingând nume mari din cinematografie.

ACTUALIZARE 6:20 Se scrie istorie la a 92-a gală a premiilor Oscar. Filmul sud-coreean „Parasite” primește OSCAR PENTRU CEL MAI BUN FILM. Este al treilea trofeu major al serii pe care îl primește pelicula sud-coreeană, după ce a fost declarată și cel mai bun film într-o limbă străină, iar regizorul Bong Joon-ho a fost ales ca fiind cel mai bun dintre competitorii săi redutabili.

Este pentru prima dată când un film într-o limbă străină ia Oscarul pentru cel mai bun film.

Numai 11 filme internaționale au fost nominalizate pentru această categorie în îndelungata istorie a premiilor Oscar. 

La începutul lunii, „Parasite” făcea deja istorie câștigând marele premiu la gala SGA (Screen Actors Guild) , când a devenit primul film într-o limbă străină care a câștigat acest trofeu.

Sud-coreenii sunt marii câștigători ai acestei gale și pleacă acasă cu patru statuete în total. Au obținut un Oscar și pentru cel mai bun scenariu original.

Bilanț:

Parasite – 4 Oscaruri

1917 – 3 Oscaruri

Joker – 2 Oscaruri

Ford vs Ferrari – 2 Oscaruri

Once Upon a Time in Hollywood – 2 Oscaruri

sursa: digi24.ro