Accident, în care au fost implicate trei mașini, soldat cu pagube materiale


O conducătoare auto care deține permisul de conducător auto de mai puțin un an a provocat în urmă cu puține minute un accident lângă Maternitatea Botoșani.

Aflată la volanul unui VW Golf, ea a intrat în sensul giratoriu de la intersecția dintre bulevardul George Enescu și strada Bucovina fără să acorde prioritate.


Se deplasa dinspre Casa Sindicatelor și s-a izbit violent într-un Ford condus tot de o șoferiță, iar în urma impactului ambele automobile au fost proiectate într-un Mercedes care intra în intersecție venind de pe strada Bucovina.


Din fericire, evenimentul rutier s-a soldat doar cu daune materiale, neexistând vreun participant la trafic care să fi fost rănit. În schimb, mașinile au fost puternic avariate.


Și aceasta în condițiile în care Golful a izbit inclusiv scările florăriei din apropiere, acesta fiind de altfel și punctul final al cursei.

Sursa:botosaneanul