O cisternă cu benzină s-a răsurnat pe Autostrada A1

O cisternă încărcată cu benzină s-a răsturnat, joi dimineața, la ieșirea de pe Autostrada A1, la intrarea în comuna argeșeană Bascov. În acest moment este blocată ieșirea de pe Autostrada București-Pitești.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române pe DN7, la ieșirea de pe A1, la intrarea în comuna Bascov, județul Argeș, sensul către Râmnicu Vâlcea, într-o curbă periculoasă, o cisternă încărcată cu carburant a intrat în coliziune cu un parapet și s-a răsturnat pe carosabil.

Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri de deplasare, circulația fiind deviată pe la nodurile rutiere de la kilometrii 106 și 105.

Sursa:antena3