Turistii blocati la Balea Lac, coborati cu elicopterul!
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, 68 de persoane au fost coborâte cu elicopterul în zona localităţii Cârţişoara, după ce au rămas blocate, marţi după-amiază, la Bâleac Lac, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Turiştii vor fi evaluaţi de către medicii SMURD prezenţi la faţa locului, dar majoritatea nu acuză afecţiuni medicale.
Conform surselor citate, turiştilor le este însă frig, în zonă fiind în jur de minus 13 grade Celsius.Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, în şedinţa de miercuri dimineaţă, de la Prefectura Sibiu, a fost luată decizia ca persoanele care se mai află blocate pe munte, în zona Bâlea, să fie evacuate cu două elicoptere, unul de la Bucureşti şi altul de la Cluj, până în zona localităţii Cârţişoara, în acest sens fiind solicitat sprijinul Inspectoratului General de Aviaţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
