SOC !! Vezi ce se intampla cu conversia creditelor in franci elvetieni !!
OTP Bank a definitivat contractul pentru conversia creditelor în franci elveţieni, eliminând clauzele considerate că ar putea fi abuzive în urma discuţiilor cu clienţii şi ANPC, a anunţat instituţia de credit, care a precizat că propunerea iniţială de contract nu a fost semnată de niciun client.
“Ȋn definirea termenilor contractuali, oficialii băncii au ţinut cont de informaţiile primite din partea clienţilor şi a reprezentanţilor asociaţiilor de profil, pe marginea soluţiilor ce vizează creditele în CHF. Pentru consolidarea unei relaţii solide şi sănătoase cu clienţii săi, OTP Bank Romȃnia a modificat, în scop de clarificare, acele clauze care au fost interpretate negativ, interpretare care s-a îndepărtat de sensul real al contractului propus iniţial”, se arată într-un comunicat al băncii.
În cazul în care iniţiativa legislativă privind conversia obligatorie a creditelor va fi aprobată de către autorităţile statului, banca va aplica un mecanism de compensare a sumelor acordate voluntar ca reducere şi cele la care clienţii ar fi indreptăţiţi în urma actului normativ. Astfel, dacă eventualele soluţii impuse de către autorităţile statului ar depăşi procentual reducerea oferită de către OTP Bank, prin programul său voluntar, atunci banca va suporta diferenţa, în favoarea clienţilor.
Sursa : mediafax
