Accident în Neamț! Drum blocat după ce un TIR încărcat cu bere s-a răsturnat
Ieri seară, în jurul orei 21:30, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier în urma căruia un TIR încărcat cu bere s-a răsturnat la intrarea în localitatea Petru Vodă, comuna Poiana Teiului.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare de la Garda II Poiana Teiului și o ambulanță SMURD de la Detașamentul Târgu Neamț și pompieri voluntari din cadrul SVSU Pipirig cu autospeciala din dotare.
În urma accidentului rutier produs a rezultat o victimă, șoferul TIR-ului în vârstă de 39 de ani. Acesta a fost preluat de echipajul de paramedici și transportat la CPU Târgu Neamț.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au ajutat la degajarea carosabilului.
Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP), autotrenul răsturnat a blocat un sens de mers.
„Se circulă pe 1/2 din cale, iar la fața locului se află lucrători de la Districtul Călugăreni.” – a transmis DRDP în această dimineață.
sursa: stiri-neamt.ro