Dolj: Un tanar teribilist de 21 de ani, depasire periculoasa pe contrasens. Ce amenda a primit

Un sofer in varsta de 21 de ani, din Gorj, filmat in timp ce intra cu autoturismul pe contrasens, pe un drum din Dolj, a fost depistat si amendat de politisti. Totodata el a ramas si fara permisul de conducere.

“In cursul acestei zile, politisti din cadrul Sectiei 1 Politie Rurala Melinesti s-au sesizat din oficiu ca urmare a aparitiei in spatiul public a unor inregistrari video in care un autoturism patrundea pe sensul opus de circulatie.

Astfel, autoturismul in cauza a fost depistat de politisti in trafic pe DN 6 B, pe raza comunei Goiesti, la volanul caruia a fost identificat un tanar de 21 de ani, din comuna Capreni, judetul Gorj”, precizeaza politistii din Dolj, citati de reporter24.ro.

Tanarul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

“Avand in vedere cele constatate, politistii au aplicat o sanctiune contraventionala in valoare de 1160 de lei conform OUG 195/2002 R, privind circulatia pe drumurile publice iar ca masura complementara, celui in cauza i-a fost retinut permisul de conducere pentru o perioada de 60 de zile”, mai arata oamenii legii.

sursa: ziare.com