Trafic blocat pe Valea Oltului, în urma unui accident pe DN 7. Trei victime, după ce o maşină s-a ciocnit de un TIR
UPDATE ora 12.00. Traficul pe Valea Oltului în Balota – Racoviţa, din judeţul Vâlcea a fost deblocat după aproximativ o oră de la producerea unui accident pe DN 7.
– ŞTIREA INIŢIALĂ – Pe raza satului Balota, din comuna Racoviţa, la km 223+700 m, o maşină a intrat într-un TIR. Au fost anunţate iniţial patru victime şi şoferul din autoturism încarcerat, dar ulterior s-a revenit asupra informaţiilor şi s-a specificat că este vorba despre trei victime, toate conştiente, pentru salvarea cărora au fost trimise în ajutor o ambulanţă SMURD, o autospecială de Descarcerare din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea (ISU), şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, urmare a acestui accident, traficul pe Valea Oltului a fost întrerupt total. „Conducătorul unui autoturism ar fi pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu un autocamion”, a mai precizat Cătălin Udrea. Maşina era condusă de o femeie. În zonă sunt restricţii de circulaţie din cauza lucrărilor la carosabil: „DN 7 km 223 + 000 – km 228 + 000, pe raza localităţilor Balota – Câineni se lucrează la completare acostamente. Se circulă pe 1/2 cale dirijat de piloţi de circulaţie între orele 08:00 – 14:00”, potrivit Poliţiei Vâlcea.
Sursa: adevarul.ro
