Hamilton a câștigat cursa de la Nurburgring și a egalat recordul de victorii deținut de Schumacher
Lewis Hamilton a câștigat la Nurburgring după ce Valtteri Bottas a comis o greșeală și a abandonat din motive tehnice. Britanicul egalează recordul de victorii deținut de Michael Schumacher, în timp ce Daniel Ricciardo a obținut primul podium al anului în spatele lui Max Verstappen.
Cursa de la Nurburgring reprezenta o oportunitate perfectă pentru Valtteri Bottas să reducă și mai mult diferența care îl separă în clasamentul general de Lewis Hamilton, însă finlandezul nu a reușit să profite de această ocazie. Mai mult, o greșeală de pilotaj care l-a îndepărtat de victorie a fost urmată de o defecțiune tehnică ce îl îndepărtează și mai mult de titlul mondial.
Lewis Hamilton a avut un start mai bun și s-a impus în primul viraj, în timp ce Valtteri Bottas a fost nevoit să iasă ușor în afara circuitului. Totuși, finlandezul a fost mai bine poziționat pentru intrarea în virajul 2, astfel că a reușit să revină pe prima poziție cucerită în calificări.
În spatele său, Max Verstappen și Charles Leclerc și-au păstrat locurile 3 și 4, în timp ce Daniel Ricciardo a progresat pe locul 5 după ce a trecut de Alexander Albon.Pilotul celor de la Renault l-a devansat în turul 9 și pe Leclerc, reușind astfel să ajungă pe locul 4.
În spatele plutonului, Sebastian Vettel a avut un start mai lent și a coborât de pe 11 pe 12, iar în turul 11 a derapat în primul viraj într-un moment în care era chiar în spatele lui Antonio Giovinazzi, însă a revenit rapid pe circuit, și, apoi, la boxe.
BOTTAS GREȘEȘTE ȘI PIERDE CONDUCEREA CURSEI
Două tururi mai târziu, Bottas a ratat punctul ideal de frânare în primul viraj și a ieșit ușor în afara circuitului. Aflat la numai o secundă în spate, Hamilton a profitat imediat de oportunitate și, după un scurt moment de tatonare, l-a depășit pe Bottas în virajul 2 și a devenit noul lider al cursei.
Citeste în continuare pe automarket.ro
