Cât de repede pornește un motor de Dacia Sandero 0.9 TCe la -20 de grade Celsius
Proprietarul unui astfel de exemplar a făcut un test pe mașina personală: pornire la rece la -20 de grade. De doar două secunde a avut nevoie pentru a porni mica unitate pe benzină în trei cilindri.
Motorizarea pe benzină TCe 90 a apărut pe Dacia Sandero în anul 2013
La momentul lansării, în anul 2013, unitatea pe benzină TCe 90, era oferită pe modelele Logan și Sandero. Motorul reprezenta un simbol al excelenței grupului propulsor al grupului Renault. Acest motor excepțional combină plăcerea de a conduce, consumul redus de combustibil, emisiile reduse de CO2 cu costuri de funcționare minime.
TCe 90 este „Made in Romania”
Producţia acestui motor a demarat în a doua parte a anului 2012. În anul 2017, uzina Dacia de la Mioveni sărbătorea producția motorului turbo 0.9 TCe 90 cu numărul 1.000.000. Fabrica românească a fost prima în care a început producția acestui motor. Datorită configurației cu turbo și trei cilindri propulsorul TCe 90 cântărește cu 15 kg mai puțin decât un motor de putere echivalentă. O parte din piesele care îl compun (carterul de distribuţie, semela, capacul chiulasă, carterul cilindri, capacul palier, volanta şi arborele cotit) sunt fabricate în uzina Dacia. Unitatea se mai fabrică și la uzina Renault din Valladolid, Spania.
Sursa:promotor
