Tineri anchetați penal după o aventură pe patru roți

Doi tineri vor fi anchetați penal, după o plimbare cu mașina. Totul a plecat de la un control în trafic făcut duminică, 14 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, pe un drum din comuna Răchiți. Cei din echipajul de poliție au tras pe dreapta un autoturism, dorind să-l verifice pe șofer.

La volan se afla însă un adolescent în vârstă de 17 ani, care nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Polițiștii au aflat însă că autoturismul condus i-a fost încredințat de un tânăr de 20 de ani, din comuna Unțeni.

Prin urmare, ambii tineri s-au ales cu un dosar penal, adolescentul urmând să fie cercetat pentru conducere fără permis, iar amicul lui pentru încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Sursa:monitorulbt