Notice: WP_Scripts::localize was called incorrectly. The $l10n parameter must be an array. To pass arbitrary data to scripts, use the wp_add_inline_script() function instead. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 5.7.0.) in /home/realitat/public_html/wp-includes/functions.php on line 5313

Un stâlp de curent, retezat de o mașină scăpată de sub control

Un accident teribil a avut loc într-o comună din Prahova, pe DN1. Un stâlp de curent a fost retezat pur și simplu de un autoturism scăpat de sub control.

accident

Șoferul, dar și femeia aflată în dreapta lui, au fost grav răniți. Întâmplarea face ca, în acel moment, să nu fie niciun trecător pe marginea șoselei. Din cauza accidentului însă, localitatea a rămas o perioadă de timp fără energie electrică și fără internet.

Autoturismul rula spre Ploiești când a ieșit de pe carosabil și a intrat cu viteză în stâlpul de înaltă tensiune care cântărește peste o tonă.

Martor: „O bubuitură și flamă a făcut, că e stâlpul de înaltă tensiune. Vă dați seama că a făcut flacără. A mers pe șanț, a avut viteză, a frânat. Bine că s-a răsucit mașina, că altfel pica stâlpul pe ei.”

Localnică„Mi se pare exagerat. Nu știu, tremur toată. Mi se pare, nu știu, zici că e bolid și nu este. E o mașină obișnuită, dar să îl scoată așa.”

Cei doi răniți, șoferul și pasagera din dreapta, au fost transportați de urgență la spital, unde se află sub supravegherea medicilor.

Localnic: „E fără cuvinte, ce poți să zici, noroc că a scăpat. Când vezi așa ceva te ia groaza.”

Locuitorii din zonă au rămas fără curent electric și fără internet.

Mihai Dinu, Serviciul Rutier Prahova: „În accidentul rutier a fost rupt un stâlp de susținere a cablurilor electrice. În zonă acționează angajații Electrica, pentru remedierea defecțiunii.”

Accidentul a dat peste cap traficul rutier. S-au format cozi mari și s-a circulat cu dificultate în zonă, până când autoturismul avariat a fost tractat.

Grav rănit a fost și un motociclist din Răcari, județul Dâmbovița. A fost implicat într-un accident cu o mașină condusă de o șoferiță începătoare.

Șoferița venea dinspre Capitală, iar la un moment dat a observat un loc de parcare pe partea stângă. A dat să intre, deși acolo era linie continuă, fără să observe motocicleta care venea din sensul opus.

Șoferiță„Un domn motociclist a intrat în depășire, s-a speriat de mine și a dat drumul motocicletei.”

Reporter: „Dumneavoastră voiați să faceți stânga?”

Șoferiță: „Da, dar e linie continuă. Am observat, dar din cauza locurilor de parcare puține și a căruței care se afla pe partea dreaptă, nu am putut să trag pe dreapta.”

Martorii au sunat la 112 după ajutor.

Martor„Domnișoara nu a cedat prioritate, i-a tăiat calea celui cu motocicleta și acesta s-a dus târâș aproximativ vreo 10 metri.”

Motociclistul a fost preluat de un echipaj de la Ambulanță și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgoviște. Între timp, polițiștii au declanșat o anchetă, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și urmează să stabilească exact cum s-a produs acest accident.

Și, tot în județul Dâmbovița, trei femei, o adolescentă de 15 ani și o fetiță de trei ani, pasagere în două mașini, au fost rănite într-un accident, în localitatea Adânca. Din primele date, spun polițiștii, de vină ar fi unul dintre șoferi, care n-a acordat prioritate. În urma impactului violent, șoferul vinovat a rupt și gardul unei gospodarii. Traficul în zonă a fost blocat o bună bucată de timp.

Sursa:stirileprotv