Un camion scăpat de sub control a distrus un garaj şi maşina din interior

Traficul rutier a fost blocat miercuri dimineaţă în Mărăcineni, pe DN2 E85, din cauza unui accident soldat cu rănirea unei persoane. Un camion a ieşit în afara părţii carosabile, după ce şoferul a pierdut controlul volanului.

Accident pe E85, în Buzău. Un camion scăpat de sub control a distrus un garaj şi maşina din interior

Un camion de mare tonaj, condus pe DN2 E85 pe direcţia Focşani către Buzău, de un şofer în vârstă de 60 ani, din Vrancea, a ieşit în afara părţii carosabile în localitatea Mărăcineni, împrejurare în care a intrat în coliziune cu o construcţie, anexa unui imobil.

Garajul în care a intrat camionul a ajuns un maldăr de moloz. La fel, şi autoturismul din interior, care a fost strivit sub dărâmături. 

Proprietarii garajului spun că foarte puţin a lipsit ca vehiculul de mare tonaj să nu le dărâme casa. 

Cel mai probabil, şoferul camionului a observat târziu cum un autoturism din faţa sa încetineşte pentru a parca pe trotuar, a tras brusc de volan pentru a evita coliziunea, însă a pierdut controlul maşinii.   

Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea şoferului, acesta fiind preluat de ambulanţă pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările pentru a afla împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Sursa:adevarul