Accident cu cinci victime dintre care doi copii, pe un drum din Mehedinți
Un accident rutier soldat cu rănirea a cinci persoane a avut loc, marți dimineață în localitatea Vânători, județul Mehedinți.
Potrivit ISU Mehedinți, două echipaje de pompieri din cadrul Stației Vânju Mare au intervenit, în această dimineață, pentru salvarea victimelor unui accident rutier, produs între două autoturisme, în localitatea Roșiori din comuna Vânători.
La sosirea pompierilor, cinci persoane din autoturismele implicate în accident necesitau îngrijiri medicale, acestea suferind politraumatisme.
Victimele, doi bărbați de circa 55 de ani, respectiv 30 de ani, o femeie de circa 28 de ani și doi minori cu vârsta de circa 9 ani, au fost preluate de către echipajele medicale SMURD și SAJ în stare de conștiență și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Drobeta Turnu Severin. La spital a fost transportat și un sugar, fără probleme.
Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la autovehiculele implicate în accident.
Sursa:romania24
