Locul din România care poate fi vizitat doar o zi pe an

România ascunde o mulțime de locuri impresionante, iar de multe cu siguranță n-ai aflat, însă trebuie descoperite. Există un loc în țară pe care îl poți vizita doar o zi pe an, însă cu siguranță nu vei regreta alegerea făcută. 

Care e locul din România ce poate fi vizitat o singură dată pe an

România e țara ce are o mulțime de peșteri, iar din acest punct de vedere suntem norocoși, căci ne aflăm pe locul 2 în Europa la țara cu cele mai multe peșteri. Multe dintre ele nu sunt aâtt de cunoscute, cu toate că adăpostesc adevărate comori și chiar merită să fie vizitate. Peștera Topolnița se află pe lista acestor peșteri, iar ea poate fi vizitată doar o singură dată pe an, de ziua ei.

Peștera Topolnița se află în județul Mehedinți și e situată între localitățile Marga și Cireșu, la o altitudine de 434 de metri. Aceasta este a doua peșteră ca lungime din România, dar și a 17-a din lume.

pestera topolnita
pestera topolnita
pestera topolnita colaj

Ce peisaj de vis ascunde Peștera Topolnița

Peștera are o galerie dispusă pe patru etaje, dintre care două fosile, unul subfosil, iar altul activ, ca urmare a acțiunii apei ce vine din trei pârâie. Peștera a fost împărtățită de către specialiști în trei sectoare, iar cel mai important din punct de vedere al arheologilor e cel numit Peștera Femeii, iar ulterior de aici se ajunge în Culoarul Liliecilor, dar și în Culoarul Vetrelor.

Acesta poartă denumirea de Culoarul Vetrelor căci aici au fost identificate vetre ce foc ce datează încă din neolitic, din epoca dacică, dar și din cea medievală.

Peștera Topolnița se poate vizita doar o dată pe an, atunci când aceasta e sărbătorită pentru numele ei. Cu siguranță sălile uriașe, cascadele, dar și rocile imense care plutesc deasupra capului te vor uimi încă din prima clipă.

Traseul către Peștera Topolnița nu are un grad de dificultate ridicat și se poate ajunge destul de ușor în locul din inima muntelui unde vei simți că ești mai apropiat de natură și unde vei uita de canicula de afară, fiind un loc foarte răcoros.

Sursa:spynews

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *