VIDEO: Cum s-a produs accidentul mortal din Sibiu în care doi tineri au murit

Au apărut imagini cu momentul impactului de la cumplitul accident din Sibiu, în urma căruia doi tineri au murit și alți doi au fost grav răniți.

Video aici

Din filmare se observă cum șoferul unui autoturism care circula cu viteză pierde controlul asupra volanului într-o depășire periculoasă, autoturismul pătrunde pe scuarul dintre cele două benzi de mers, apoi intră violent sub un autotren parcat pe marginea drumului.

4

În urma impactului extrem de violent doi tineri, pasageri în autoturism, au decedat.

Reamintim că accidentul a avut loc luni, 19 decembrie, puțin după ora 23.00, în Sibiu, pe prelungirea Bulevardului Mihai Viteazu, în zona Dedeman.

Potrivit IPJ Sibiu, din primele cercetări efectuate se pare că șoferul unui autoturism a pierdut controlul mașinii și a intrat în coliziune cu un autotren (TIR), parcat pe marginea părții carosabile.

Autoturismul era condus de un tânăr în vârstă 20 de ani, din Brașov.

În mașină cu acesta se mai aflau doi tineri de 19 și 20 de ani și o tânără de 20 de ani, toți din Brașov.

În urma impactului extrem de violent, două persoane au decedat. Este vorba despre pasagerul dreapta față în vârsta de 19 ani și tânăra de 20 de ani  – pasagera dreapta spate. Șoferul și celălalt tânăr au fost grav răniți.

Sursa:romania24

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *