Guvernul României a acordat un punct de vedere favorabil propunerii legislative care vizează declararea zilei de 1 Iunie, Ziua Copilului, drept sărbătoare legală, devenind astfel zi liberă la nivel naţional.
Ultimul pas legislativ, astfel încât 1 iunie să poată fi declarată zi liberă şi să fie sărbătorită începând cu 2017, este ca proiectul de lege „1 Iunie, Zi liberă naţională” să treacă de dezbaterea de la Camera Deputaţilor din Parlament.
Scopul acestui proiect este ca de Ziua Copilului, părinţii – beneficiind de o zi liberă în plus – să poată petrece mai mult timp cu copiii lor.
Redactia ziarului Realitatea Rutiera incurajeaza pe toti cei care detin sau au acces la informatii referitoare la evenimentele rutiere sau informatii referitoare la starea unui drum ori daca vor doar sa isi exprime o opinie cu privire la acestea sa ne contacteze la: